Eliza Tușinean, în vârstă de 17 ani, elevă în clasa a XI-a la cel mai bun liceu din Târnăveni, județul Mureș, a murit miercuri, 4 octombrie, după ce i s-a făcut rău și a fost transportată de urgență la Spitalul din Târgu Mureș.
În trecut a avut unele probleme cu tensiunea arterială și urma un tratament pentru hipertensiune arterială, iar acum se vehiculează ideea că ar fi luat o doză mai mare de medicamente față de cea prescrisă de medic.
A murit subit, miercuri seara, după ce a anunțat-o pe mama sa, cu o zi înainte, că nu se simte bine. Speriată de starea de sănătate a fetei sale, mama tinerei a chemat ambulanța, Eliza fiind transportată la spitalul municipal din Târnăveni.
Însă, după ce a fost stabilizată de către medicii din Târnăveni, eleva a fost trimisă la Târgu Mureș, unde, după mai puțin de 24 de ore s-a stins din viață.
„La data de 4 octombrie 2023, polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Târnaveni au fost sesizați, de către o femeie, cu privire la faptul că fiica sa a decedat după ce a fost transportată la spital. Pe corpul acesteia nu au fost identificate urme vizibile de violență. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul acesteia”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliâie Județean (IPJ) Mureș, Aurica Mate-Sabău.
Eliza Tușinean era cunoscută ca fiind o elevă silitoare, cu o medie de peste 9,95, începând anul acesta cursurile clasei a XI-a în cadrul Liceului Teoretic „Andrei Bârseanu” Târnăveni, la secția Filologie – profilul uman.
„Era o elevă foarte bună și la învățătură și la suflet. Toată lumea este în stare de șoc”, a transmis dirigintele tinerei, prof. Dan Sergiu, potrivit click.ro.
După ce s-a făcut anunțul trecerii în neființă a tinerei, conducerea liceului a publicat un mesaj „in memoriam” pe pagina oficială de Facebook a liceului.
„Eliza Tușinean, Lizu, cum îi spunea toată lumea, învăța la Liceul Teoretic «Andrei Bârseanu» din Târnâveni, fiind în clasa a XI-D. Din păcate, azi (miercuri-n.r.), 4 octombrie 2023, a plecat spre o altă lume. Despre ea am putea să vă spunem mai multe, cum ar fi vorbele de rămas bun ale profesorilor, ale prietenilor și ale colegilor. Eliza era o fată talentată. Nu era frumoasă, era foarte frumoasă! Era inteligentă și avea un vocabular bine dezvoltat. La fiecare oră avea doar 10. Era conștiincioasă și mai ales talentată. A participat din clasa a șasea la tot felul de olimpiade: de engleză, de română.
Țin minte la spectacolul din 24 ianuarie, nu am remarcat-o doar eu. Mereu a fost remarcată de toți. A remarcat-o până și inspectorul, care a văzut-o atunci, pentru prima dată! Îmi spunea: Fata asta se va duce la actorie! Are o dicție și un talent de invidiat!. Nici nu-mi vine să cred, i-am predat numai jumătate de an, dar tare dragă mi-a fost. Cât i-am predat eu, stătea în prima bancă. Nici nu mi-aș fi putut imagina. Zâmbea, părea fericită. Ne mai aducem aminte și ziua de 15 ianuarie 2023, Ziua Culturii Naționale și, totodată, 173 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Prin străfundurile gândirii s-a strecurat pronunția Elizei, care a recitat poezia «De ce să mori tu?», de Mihai Eminescu, poezie care, din păcate, i-a fost predestinată”, se arată în mesajul publicat pe rețeaua de socializare.
Sursa foto: Facebook/Liceul Teoretic „Andrei Bârseanu” Târnăveni